SUNT CETATEAN IN TARA LUI ANDREI

SUNT CETATEAN IN TARA LUI ANDREI

vineri, 11 februarie 2011

RESURSE PRIVIND MINORITĂŢILE ETNICE

RESURSE PRIVIND MINORITĂŢILE ETNICE

Ghid despre minorităţi şi participarea politică în Sud-Estul Europei - în limba engleză

O nouă publicaţie a Fundaţiei King Baudouin (Belgia), editată în luna aprilie 2009. Volumul conţine rezultatele workshopului din Skopje, Macedonia, martie 2008.

Se poate ieşi din impas? Inventar de probleme şi soluţii privind situaţia romilor din România

Raportul pune în discuţie situaţia romilor din România după aderarea acesteia la Uniunea Europeană şi scoate în evidenţă principalele probleme legate de situaţia acestei etnii, trecând în revistă modalităţile prin care s-a încercat soluţionarea lor, pentru a încheia cu o listă de recomandări.

Kitul educaţional „calendar multicultural”

Calendarul multicultural este un instrument care ajută profesorii să urmărească obiective care ţin de formarea de valori şi atitudini prin lecţii. Profesorii pot utiliza calendarele la discipline diferite, în funcţie de sfera de activitate din care provine personalitatea reprezentată în calendar şi în funcţie de conţinutul citatelor şi al imaginilor selectate.

Publicaţia "Buna guvernare în comunităţi multietnice"

Publicaţia "Buna guvernare în comunităţi multietnice: condiţii, instrumente, bune practici, modalităţi de a realiza si măsura buna guvernare la nivel local" este un instrument ce doreşte sa promoveze o înţelegere comună a conceptului de bună guvernare, precum şi un ghid de aplicare a bunei guvernări la nivel local.


Raportul „Necunoscuţii de lângă noi rezidenţi, refugiaţi, solicitanţi de azil, migranţi ilegali în România”.

Raportul pune în discuţie situaţia imigranţilor din România, încercând să ofere răspunsuri la următoarele întrebări: Cine sunt aceştia? Contribuie ei în vreun fel la bunăstarea generală? Cum le sunt respectate drepturile şi ce fel de politici ar trebui să promoveze statul român pentru mai buna lor acomodare? Cum contribuie ei la redefinirea identităţii de român în contextul extinderii Uniunii Europene şi implicit al schimbării noţiunilor de cetăţenie, suveranitate etc.?

Volumul "Multiculturalismul liberal"

Este sau nu democraţia posibilă în condiţiile diversităţii etnoculturale? Este idealul statului de drept o utopie? Cu aceste întrebări se confruntă filosofia politică, mai ales în contextul evoluţiilor recente pe scena politică internaţională.


Volumul "Ruleta: români şi maghiari: 1990–2000, jurnal tematic"

Cartea lui Gabriel Andreescu, "Ruleta" este construită asemenea unui jurnal al felului în care s-a născut doctrina românească a minorităţilor naţionale. Conceptele filozofice nu sunt altceva decât răspunsul raţional, întemeiat pe dreptul internaţional şi pe experienţa europeană pozitivă, la cerinţa evitării conflictelor etnice.


Volumul "Un nou echilibru: democraţie şi minorităţi în Europa Post-Comunistă, 2003"

Analiză a impactului participării minorităţilor la guvernare în primele trei ţări care au aplicat acest model în practică: România (1996-2000), Macedonia (1998-2000) şi Slovacia (1998-2000).


Baza de date – Studii şi cercetări privind relaţiile interetnice din România

În intenţia de a facilita o mai bună înţelegere a climatului interetnic din România şi de a sprijini dezvoltarea de politici adaptate necesităţilor minorităţilor, Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală investeşte în dezvoltarea resurselor de documentare şi cercetare privind diversitatea etnoculturală.

Baza de date – Acte normative privind drepturile şi protecţia minorităţilor naţionale în România

O colecţie de acte normative ce conţin prevederi legate de drepturile minorităţilor naţionale, din domenii ca educaţie, administraţie publică locală, drepturi politice, antidiscriminare, statutul poliţistului, drepturile copiilor etc.

Baza de date – Structura Etno-Demografică a României

Un instrument dinamic care, pe baza recensământului din 2002, vă permite să aflaţi structura populaţiei după etnie, religie, limbă maternă, grupe de vârstă şi sexe a oricărei localităţi din România.

Baza de date – Cărţi şi articole despre romii din România

Această bază de date se constituie într-o bibliografie electronică a subiectelor referitoare la romii din România.

Rapoarte despre situaţia minorităţilor naţionale din România

CRDE elaborează o serie de rapoarte privind minorităţile etnice şi religioase din România, în cadrul unui proiect internaţional coordonat de Centrul de Documentare şi Informare despre Minorităţile din Europa - Europa de Sud-Est (CEDIME-SE). Au fost elaborate până acum trei rapoarte, primele două vizând minorităţi etnice – romii şi maghiarii, cel de-al treilea fiind dedicat unei minorităţi religioase, protestanţii. Rapoartele conţin informaţii istoriografice, lingvistice şi sociologice, o bibliografie extinsă şi o listă cu adrese ale instituţiilor minoritare existente.

Publicaţii ale Centrului de Informare Europa Cluj

Centrul de Informare Europa Cluj a publicat două materiale pe tematica politicilor culturale în Europa şi a diversităţii etnoculturale.

Biblioteca Soros

Biblioteca Soros administrată de Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală Cluj deţine o colecţie de peste 5160 de cărţi şi 168 de periodice din următoarele domenii: ştiinţe politice, sociologie, ştiinţele educaţiei, psihologie, istorie, mass-media, filosofie, religie, drept.

DIVERS

DIVERS este un buletin informativ săptămânal despre minoritati etnice editat de Agenţia de Ştiri Mediafax cu suportul financiar al CRDE.

Ethnic-Mail

Motor de căutare in baza de date a unor liste e-mail interetnice.

Proiecte roma

Un instrument de analiză oferit spre utilizare agenţiilor guvernamentale, finanţatorilor şi organizaţiilor neguvernamentale interesate în dezvoltarea şi implementarea unor politici de îmbunătăţire a situaţiei romilor din România. Baza acestui instrument îl constituie un studiu complex, înglobând atât componente cantitative (baze de date cu posibilităţi de căutare) cât şi calitative (studii de caz), vizând proiectele implementate în comunităţile de romi de la căderea comunismului în 1989 până în anul 2000.

Barometrul Relaţiilor Etnice

Barometrul Relaţiilor Etnice este conceput ca o serie de studii sociologice vizând evoluţia relaţiilor etnice din România.

Studiu de fezabilitate privind situaţia minorităţilor din România

Materialul a fost realizat de CRDE la solicitarea şi cu suportul financiar al Fundaţiei King Baudouin, Belgia. Materialul va constitui baza de lucru pentru întocmirea strategiei programului Minority Civil Dialogue.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu