POLONEZII DIN ROMÂNIA: REPERE ISTORICE

POLONEZII DIN ROMÂNIA: REPERE ISTORICE

PL, CAP. I. SURSA 1, TEXT

Structura etno-demografică a populaţiei Bucovinei, conform recensămintelor feldmareşalului Rumianţev (1772-1773; 1774)
Etnia Nr. locuitori
Români
Ucraineni
Huţuli
Romi
Evrei
Poloni
Armeni
Turci
Germani

TOTAL 54.174
17.400
5.225
2.635
2.425
460
400
70
20

82.109

Sursa: I. Popescu (1994), De ce românii din Ţara Fagilor sunt trataţi în conformitate cu legea lui Murphy: adevărul învinge totdeauna în lumina recensămintelor feldmareşalului Rumianţev (1772-1773 şi 1774), în „Glasul Bucovinei”, nr. 2, 1994, p. 17.

PL, CAP. I. SURSA 2, TEXT

2.1. Structura etno-demografică a populaţiei Bucovinei, conform recensămintului imperial austriac din 1910. Cifrele înregistrate conform criteriului „limbii de conversaţie” (Umgangssprache)
Etnia Nr. locuitori
Români
Ucraineni
Germani


Poloni
Maghiari
Boemi şi moravi
Sloveni
Italieni
Sârbo-croaţi

TOTAL 273.254
305.101
168.851
(= inclusiv cei
102.919 evrei)
36.210
10.391
1.005
80
36
1

794.929
Sursa: I.E. Torouţiu (1916), Poporaţia şi clasele sociale din Bucovina, Bucureşti, p. 37 şi 106.

2.2. Polonezii din Bucovina, în conformitate cu recensământul din 1919
Judeţele Polonezi
Câmpulung
Cernăuţi
Cernăuţi, oraş
Coţmani
Gura Humorului
Rădăuţi
Siret
Storojineţ
Suceava
Văşcăuţi
Vijniţa
Zastavna

TOTAL 691
3.485
10.848
1.436
3.377
704
2.343
4.909
1.585
2.233
1.352
1.156

34.119

Sursa: Ioan Scurtu, Liviu Boar (1995), Minorităţile naţionale din România (1918-1925). Documente, Bucureşti, Arhivele Naţionale din România, doc. nr. 23, p. 185.

PL, CAP I, SURSA III, TEXT

Populaţia polonă din Bucovina, în conformitate cu recensământul din 1930.
JUDEŢ Total Locuitori
Judeţ Total poloni judeţ (neam) Total poloni judeţ (limbă)
CÂMPULUNG










CERNĂUŢI













RĂDĂUŢI













STOROJINEŢ










SUCEAVA 94.816










306.194













160.778













169.894










121.327 1.730 (1,8%)

Total oraşe: 455 (1,5%)


Total rural: 1.275
(2,0%)

15.243 (5,6%)

Total oraşe:
10.956 (8,3%)


Total rural:
4.287 (2,5%)


2.311 (1,4%)

Total oraşe:
485 (1,8%)


Total rural:
1.826 (1,4%)


7.985 (4,7%)

Total oraşe: 2.007 (10,7%)

Total rural: 5.978 (4,0%)

3.311 (2,7%)


Total oraşe:
519 (2,6%)



Total rural: 2.792 (2,8%) 1.647 (1,7%)

Total oraşe:
382 (1,2%)


Total rural: 1.265
(2,0%)

13.959 (4,6%)

Total oraşe:

10. 192
(7,8%)


Total rural:

3.767 (2,2%)


2.207 (1,4%)

Total oraşe:
441 (1,7%)

Total rural:
1.766
(1,3%)



7.507 (4,4%)

Total oraşe:
1.883 (10,4%)

Total rural:
5.624 (3,7%)
3.091 (2,5%)

Total oraşe:
431 (2,2%)




Total rural: 2.660
(2, 6%)
Sursa: Sabin Manuilă (1938), Recensământul general al populaţiei României din 29 decembrie 1930, vol. 2, Neam, limbă maternă, religie, Bucureşti, Monitorul Oficial, Imprimeria Naţională, p. 114-115, 120-121, 356-357, 430-431, 434-435.

PL, CAP I, SURSA IV, TABEL
Populaţia polonă (după etnie) stabilă a judeţului Suceava, conform Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din 18 martie 2002.

Localitatea Număr
polonezi
Mun. Suceava
Mun. C-lung Moldovenesc
Mun. Rădăuţi
Mun. Vatra Dornei
Oraş Gura Humorului
Oraş Siret
Comuna Cacica
Comuna Dorneşti
Comuna M-rea Humorului
Comuna Moara
Comuna Muşeniţa
Comuna Păltinoasa
Comuna Şcheia 252
13
47
9
69
92
959
13
704
195
94
99
16

Sursa: Anuarul statistic al judeţului Suceava (2005), p. 220-223

PL, CAP II, SURSA VI
Preşedinţii asociaţiilor (filialelor) Uniunii Polonezilor din România

Bucureşti – Bogdan Polipciuc
Gura Humorului (jud. Suceava) – Cazimir Balac
Iaşi – Laurenţiu Perlanovschi
Cacica (jud. Suceava) – Cristina Cehaniuc
Constanţa – Barbara Breabăn
Craiova – Antonina Wojcicka
Moara (jud. Suceava) – Tadeus Biseada
Soloneţu Nou (jud. Suceava) – Anna Zelonca
Păltinoasa (jud. Suceava) – Wilhelm Briac
Pleşa (jud. Suceava) – Iosif Alexandrovici
Poiana Micului (jud. Suceava) – Iosif Iriszek
Rădăuţi (jud. Suceava) – Cazimir Szmidt
Siret (jud. Suceava) – Liliana Ursache
Suceava – Stanislava Iachimovschi
Vicşani (jud. Suceava) – Elia Luculescu
Sursa: http://www.dompolski.ro

PL, CAP II, SURSA VIII, TEXTE
Obiceiuri de Paşte în Cacica (jud. Suceava)
„Acasă la mine sunt numeroase obiceiuri legate de Paşti. Deşi nu întotdeauna pot fi definite cu exactitate, nu ne gândim la aceasta. Ele există în familia noastră de foarte mult timp - aşa au petrecut sărbătorile bunicii părinţilor mei, părinţii lor şi acum noi.
Cu mult înaintea Paştelui, în casă domneşte o atmosferă deosebită. În Duminica Floriilor ducem la Biserică szutka sau ramuri de salcie. Altfel nu li se zice, poate şi pentru că bunicii, după întoarcerea acasă, ne bat cu ele de trei ori spunând „szutka te bate, nu eu, peste o săptămână e Paştele”. Pregătirile durează toată săptămâna. Mama pregăteşte o mulţime de mâncăruri şi dulciuri, întotdeauna singură şi după reţetele bunicii. Îmi place nespus când în casă miroase a babă (cozonac de formă rotundă). Mai demult, bunica vopsea ouăle cu ceară, cu modele şi înscrisuri. Acum le vopsim pur şi simplu în diferite culori, predominând roşul.
În Vinerea Mare, înainte de răsăritul soarelui, mama ne trezeşte şi mergem în grădină să recităm rozariul, în amintirea rugăciunilor lui Cristos din Grădina Ghetsimani. La rândul ei, pe mama mea o trezea tot bunica, pe bunica mama ei.
Sâmbăta, principala grijă este pregătirea coşului pentru sfinţit. În afară de pâine, mezeluri, cozonac, sare se găseşte acolo un mieluţ din unt, întotdeauna cu un steguleţ roşu, cu ochi din boabe de piper şi o crenguţă de asparagus în botişor. Pasca rotundă este ornată cu o cruce din aluat. Pe lângă ouăle vopsite, sunt şi câteva albe, decojite, cu câteva cuişoare în formă de cruce. Coşul cu alimente, la mine acasă, se împodobeşte cu mirt şi crenguţe. Ştim cu toţii cu nu sunt de afin, dar aşa ni se spune întotdeauna.
După masa sărbătorească de dimineaţa şi după perioada pregătirilor, toţi sunt puţin somnoroşi, dar ştim că în această zi nu ai voie să dormi. În familia mea se consideră că aceasta ar aduce necazuri, pentru că fânul s-ar umezi şi s-ar irosi”.
Sursa: Ingrid Dziurcovschi, Obiceiuri de Paşte, în „Polonus”, Revista Uniunii Polonezilor din România, Suceava, nr. 89/2001, p. 10.

Obiceiuri de Paşte în Soloneţu Nou (jud. Suceava)
În Soloneţu Nou, ciclul obiceiurilor de Paşti este deschis de Duminica Floriilor, ultima duminică din Postul Mare (Wielki Post). În această zi solemnă, numită şi Duminica Verde, se sfinţesc ramurile de salcie (simbolul învierii şi al vieţii) împodobite cu panglici colorate. Femeile poloneze din Soloneţu Nou le agaţă pe pereţii casei şi ai altor construcţii din gospodărie pentru a le feri - conform tradiţiei poloneze - de vrăji, boli, incendii, furtună sau de orice altă primejdie. Ulterior, aceste ramuri vor fi arse, cenuşa lor urmând să fie folosită în Miercurea Cenuşii de către preot, care o pune pe capul credincioşilor şi spune una din aceste două formule:
1. „Aminteşte-ţi omule că din pământ eşti şi în pământ te întorci” (aceste cuvinte semnifică faptul că în Vinerea Mare Isus Cristos prin moartea sa pe cruce ne-a răscumpărat şi a înviat, iar trupul omului, deşi se va preface după moarte în ţărână, va învia)
2. Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie “
În Joia Mare, după ultima slujbă de după-amiază, ce comemorează Cina cea de Taină (Ultima Cină) luată de Isus Cristos cu apostolii, clopotele bisericii sunt legate în semn de doliu, sunetul lor fiind înlocuit până în noaptea Învierii de bătăi în bucăţi de lemn numite kołatki. În Vinerea Mare, se dezveleşte mormântul lui Isus din nava laterală a bisericii, la care fac de gardă tineri polonezi numiţi baiaşi, îmbrăcaţi în costume ce amintesc de uniformele militare ale romanilor.
În Sâmbăta Mare, preotul sfinţeşte coşurile cu alimente. În fiecare coş se aşează pască, sare, ouă fierte, ouă vopsite, şuncă, hrean, un mieluţ din aluat sau unt şi dulciuri. Oul simbolizează începutul unei noi vieţi, al speranţelor şi al forţelor ce însufleţesc natura, hreanul şi sarea simbolizează chinurile lui Isus Cristos răstignit pe cruce, iar untul sugerează transformarea păcatului în credinţă şi a tristeţii în bucurie. Alimentele din coş sunt mâncate în duminica Paştelui.
Perioada Sărbătorilor Paştelui începe cu Duminica Verde, când oamenii merg cu koczanki la biserică. Pe parcursul săptămânii, până la Paşti, se pregătesc mâncăruri specifice: carne de porc, ouă vopsite, hrean, pâine şi altele. Sâmbătă după masă se pregăteşte coşul pentru sfinţit, în care se pun ouă vopsite, pască, ouă, un mieluţ din unt, ceapă, usturoi, bomboane, un cartof, hrean, carne şi mezeluri, totul acoperit cu un şervet brodat. Întorşi acasă, oamenii înconjoară cu coşul casa, pentru a o apăra de şerpi.
Sâmbăta la miezul nopţii, tot satul merge la biserică, la slujba de Înviere. Mormântul lui Isus este străjuit de baiaşi, îmbrăcaţi în uniforme militare.
Duminica, la micul dejun familia consumă mâncărurile sfinţite la biserică. După liturghie, fetele merg acasă şi aşteaptă băieţii care umblă cu śmiergust-ul. Pentru aceasta, capătă ouă vopsite şi băutură.
Lunea este dedicată udatului fetelor cu apă, pe la casele lor. Dacă vreuna este prinsă pe uliţă, este aruncată în pârâu.
Sursa: Francisca Ostrovschi, Obiceiuri de Paşte, în „Polonus”, Revista Uniunii Polonezilor din România, Suceava, nr. 89/2001, p. 10.

Obiceiuri de nuntă şi înmormântare la gorałii (muntenii) polonezi din jud. Suceava
a. Nunta.
Numărul nuntaşilor şi al naşilor de cununie (1 sau 2) este mai mic decât la români sau ucraineni. Naşii vin la nuntă singuri şi nu însoţiţi de alţi meseni, cum se întâmplă adesea la ortodocşi. Când mireasa este scoasă din casă, părinţii îi dau binecuvântarea cu pâine şi doi colaci, unul pentru mire şi altul pentru mireasă, simbolizând belşugul pe care părinţii îl doresc copiilor lor. Colacii se ţin deasupra capului, iar binecuvântarea este foarte scurtă constând în cuvintele: „Te binecuvântez cu pâine şi sare, să ai o casă frumoasă, copii sănătoşi şi bunăstare!”.
b. Înmormântarea

Ritualul de înmormântare este simplu. La priveghi se păstrează liniştea. Se spun rugăciuni şi se recită rozariul Maicii Domnului după care urmează rugăciunea „Tatăl Nostru”, „Bucură-te Marie”, „Crezul” „Slavă Tatălui”, între aceste rugăciuni fiind momente consacrate meditaţiei asupra slavei, bucuriei şi, bineînţeles, durerii. Când oamenii pleacă, la priveghi se intonează „Îngerul Domnului” (Anioł Pański) de către membrii familiei defunctului, ce se adună în jurul catafalcului. În timpul procesiunii de ducere a defunctului spre cimitir, nu se dau poduri şi nici colaci de pomană, obligatorii în tradiţia ortodoxă.
Sursa: Daniel Hrenciuc, Florin Pintescu, Istoria şi tradiţile minorităţii poloneze, Suceava, Editura Universităţii, 2004, p. 21.

PL, CAP III, SURSA XI, TEXT
Polonii bucovineni şi Marea Unire din 1918
„Apariţia României Întregite a reprezentat un proces apropiat în timp de refacerea statului polonez independent. Revenirea Basarabiei şi Bucovinei la România în cursul anului 1918 s-a făcut în mod democratic şi cu ajutorul voturilor reprezentanţilor polonezilor ce trăiau în aceste străvechi provincii româneşti. Astfel, Feliks Daskiewicz, deputatul polonez din Sfatul Ţării (Basarabia), a votat la 27 martie/9aprilie 1918 în favoarea unirii acestei provincii cu România. El era convins de faptul că articolul 6 din declaraţia oficială a Sfatului Ţării, ce prevedea „respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia”, se va aplica întocmai.
Polonezii bucovineni reuniţi în cadrul Consiliului Naţional Polon au participat la 15/28 noiembrie 1918 la Congresul general al tuturor naţionalităţilor din Bucovina, reunit în Sala Sinodală din Cernăuţi. Delegaţia polonezilor, formată din Stanisław Kwiatkowski, Kazimierz Bohdanowicz, Mikolaj Górzycki, Władysław Popieszil, Emil Kamiński, Grzegorz Szymonowicz, Bazyli Duzienkiewicz, Leopold Schweiger şi Edmund Wincentowicz şi-au exprimat, prin glasul reprezentantului lor Stanislaw Kwiatkowski, adeziunea necondiţionată la actul Unirii Bucovinei cu România. Revenirea Bucovinei la patria-mamă a generat un sentiment de bucurie şi entuziasm printre polonezii bucovineni, în satele locuite de aceştia strigându-se „Trăiască România Mare”! Într-un document al Consiliului Naţional Polon se preciza: „...Polonezii bucovineni, care aici în ţară au dat dovadă de trăinicia lor naţională în momentul acesta istoric al unirii Bucovinei cu glorioasa ţară mumă, dau expresie încrederii lor neclintite că poporul român, ţinănd samă de declaraţiile exprese ale guvernului actual, va acorda minorităţii polone libertatea credinţei catolice, libera întrebuinţare a limbii polone în biserică şi şcoală, libera aşezare şi exercitare a profesiunilor, în sfărşit, o amăsurată participare constituţională în administraţia ţării”.
Polonezii bucovineni îşi vor afirma ataşamentul necondiţionat pentru Unire printr-o telegramă adresată regelui Ferdinand, semnată de Stanisław Kwiatkowski, care va fi prezent în delegaţia care s-a întâlnit la Iaşi cu Regele Ferdinand I pentru a-i înmâna Mesajul de Unire a Bucovinei cu România”.
Sursa: Daniel Hrenciuc, Florin Pintescu, Istoria şi tradiţile minorităţii poloneze, Suceava, Editura Universităţii, 2004, p. 84-85.

PL, CAP. IV, SURSA XII, TABEL

Localităţile din Bucovina cu şcoli primare polone în primele două decenii ale secolului XX:
Localitate
Cacica
Davidenii Noi-Zdrąb
Pleşa
Dunavăţ
Laurenka
Frătăuţii Noi-Ruda
Jadova Nouă
Tereblecea
Suceava
Lujeni
Panca
Rarancea

Sursa: Daniel Hrenciuc (2008), Un destin pentru istorie: polonezii în Bucovina (1774-2008), Iaşi, Princeps Edit, p. 181.

PL, CAP IV, SURSA XIII, TABEL
Situaţie şcoli primare polone în Bucovina (1929). Literele „b” şi „f” din tabel îi desemnează pe băieţi şi, respectiv, fete.
JUDEŢ LOCALITATE ŞCOLI POLONE NR. ELEVI ÎNVĂŢĂTORI
CERNĂUŢI




Total judeţ Cernăuţi
Boian
Cozmeni
Sadagura
Zastavna 8 (4 b + 4 f)
1 (mixtă)
2 (1 b + 1 f)
2 (1 b + 1 f)
2 (1 b + 1 f)
15 şcoli primare 371,187b+184f
63
41, 25 b + 16 f
140, 77 b+ 63 f
29, 12 b + 17 f
642,333b+309f 12




33
CÂMPULUNG

Total judeţ Poiana Micului
Pleşa 1 (mixtă)
1 (mixtă)
2 şcoli primare 83
37
120

5
STOROJINEŢ










Total judeţ Storojineţ
Vijniţa
Văşcăuţi
Bănila S.Laurenca
Bănila.S. Dunavăţ
Adâncata
Bănila
Jadova
Davideni Bahna
Panca 2 (1 b + 1 f)
1 (mixtă)
2 (1 b + 1 f)

1 (mixtă)
1 (mixtă)
1 (mixtă)
1 (mixtă)
1 (mixtă)
1 (mixtă)
1 (mixtă)
12 şcoli primare 98, 55b+ 43 f
31
87, 68b+19f

62
69
47
25
40
30
53
542










25
RĂDĂUŢI Vicşani Ruda 1 (mixtă) 63 1
SUCEAVA



Total judeţ Suceava
Balaia
Cacica
Soloneţul Nou 1 (mixtă)
1 (mixtă)
1 (mixtă)
1 (mixtă)
4 şcoli primare 49
47
115
177
428



8
Total Bucovina 34 şcoli primare 1795 75

Sursa: Florin Pintescu, Daniel Hrenciuc (2002), Din istoria polonezilor în Bucovina, Suceava, Uniunea Polonezilor din România, p. 130.

PL., CAP IV, SURSA XVI, TEXT
Polonus – Revista Uniunii Polonezilor din România
Primul număr al publicaţiei „Polonus” a apărut la Bucureşti în 1991, cu sprijinul Consiliului Minorităţilor Naţionale şi datorită eforturilor regretatei Janina Radu, lector de limbă engleză la Universitatea din Bucureşti şi, în paralel, la Institutul de Petrol şi Gaze din Ploieşti. În capitala României au apărut în perioada noiembrie 1991-decembrie 1994 optsprezece numere, iar din luna ianuarie 1995 sediul publicaţiei s-a mutat la Suceava.
Revista s-a remarcat de la început prin varietatea subiectelor abordate, reluând practic tradiţia gazetelor poloneze interbelice din spaţiul bucovinean. Numărul de început al revistei conţinea o frumoasă – şi ulterior respectată – declaraţie de intenţii: „dorim ca „Polonus” să fie în slujba polonezilor, a membrilor Casei Polone, dar să devină o platformă pentru o mai bună cunoaştere reciprocă a polonezilor şi românilor, să fie o reflectare a tendinţei noastre spre satisfacţia şi folosul ambelor părţi”.
„Polonus” a apărut în primii ani sub coordonarea Janinei Radu, avându-i drept colaboratori pe Teresa Maiorescu, Alexandra Radu, Alexandra Mateescu şi Cătălin Mateescu. Din august 1993, (în urma decesului Janinei Radu) redactor şef al revistei a devenit Maria Dragne-Radu împreună cu un colectiv de redacţie alcătuit din Elisabeta Mracica, Mariana Prodan şi Stanisłava Iachimovschi.
Din ianuarie 1995 revista a apărut la Suceava într-un format nou şi a menţinut trează conştiinţa polonezilor bucovineni, abordând teme variate din registrul literaturii, istoriei şi reportajului care reflectau şi reflectă diferite aspecte din viaţa comunităţilor poloneze. Astfel, primul număr apărut la Suceava (ianuarie 1995) consemna: „dorim ca publicaţia noastră să ajungă în fiecare casă poloneză, în fiecare familie poloneză din întreaga Românie precum şi la toţi cei cărora problemele comunităţii poloneze nu le sunt indiferente”
Între timp, colectivul de redacţie a cunoscut fluctuaţii importante, printre membrii săi numărându-se Barbara Breabăn, Elisabeta Mracica, Mariana Prodan, Pavel Mocanu, Cazimir Longher, Franciszek Mamulski, Ewa Kamińska, Gustaw Majorek, Marian Schultz şi Elżbieta Wieruszewska.
Redactată în momentul de faţă de un colectiv format din Stanislava Iachimovschi, redactor şef din ianuarie 1996, Elżbieta Wieruszewska, Barbara Breabăn şi, respectiv, Cazimir Longher, tehnoredactor, revista bilingvă “Polonus“ încearcă să răspundă interesului tuturor polonezilor din România indiferent de gradul de educaţie sau de ocupaţie.

Sursa: Daniel Hrenciuc, Florin Pintescu, (2004), Istoria şi tradiţiile minorităţii polone, Suceava, Editura Universităţii, p. 121.

CAP IV, SURSA XVII, TEXTE
Aprecieri despre „Polonus”
„Cui se adresează, însă, „Polonus”? Pe cine intenţionează să sensibilizeze, la ce problematică şi ce ecouri îşi propune să stârnească în conştiinţa lectorilor aparţinând căror straturi ale populaţiei ? Judecând prin prisma destinatarilor , răspunsurile nu sunt prea greu de aflat. Fireşte, în primul rând, polonezilor de toate vârstele şi stările, aria de răspândire acoprind întreaga ţară. Prioritare, sunt, se înţelege, din acest punct de vedere, acele regiuni în care există aglomerări compacte ale acestei etnii constituite de-a lungul secolelor marcate de vicisitudinile istoriei. În Bucovina (Soloneţu Nou, Pleşa, Cacica, Poiana Micului) la Suceava, Iaşi, Bucureşti, Ploieşti, Craiova, Turnu Severin, Constanţa, Reşiţa – spre exemplu – centre rurale şi urbane unde trăiesc, în unele locuri majoritari, cca. 10.000 de polonezi din România”

Sursa: Stan Velea (2001), Literatura polonă în România. Receptarea unei mari literaturi, Bucureşti, Editura Saeculum I.O, 2001, p. 440.

Aniversare „Polonus” în 2006
„În 2006 „Polonus” a împlinit 15 ani de existenţă, moment aniversat în cadrul unei ceremonii speciale în de-acum binecunoscutul stil polonez bucovinean, care a prilejuit întâlnirea cu o serie de oaspeţi de seamă, apropiaţi ai comunităţii poloneze şi, bineînţeles, prieteni ai revistei „Polonus”, alături de o serie de oficialităţi (Anna Zalewska, noul consul al Republicii Polone la Bucureşti, preşedintele Uniunii Polonezilor din România Ghervazen Longher, oaspeţi din România şi Ucraina – preşedintele Societăţii Culturale Polone „Adam Mickiewicz” din regiunea Cernăuţi Władysław Strutyński, Helena Usowa (redactorul publicaţiei „Jutrzenka” din Moldova), Zbigniew Kowalski, directorul Festivalului „Întâlniri Bucovinene”.

Sursa: Daniel Hrenciuc (2008), Un destin pentru istorie: Polonezii în Bucovina (1774-2008), Iaşi, Princeps Edit, p. 472.

PL, CAP. IV, SURSA XVIII, TEXT
„Mały Polonus”
„Mały Polonus” este editat datorită cofinanţării din fondurile Senatului R.P., datorită sprijinului Fundaţiei „Pomoc Polakom na Wschodzie” precum şi donaţiilor din partea Ambasadei R.P. în Bucureşti. Publicaţia este realizată de copii şi tineri, ajutaţi de profesorii lor de limba polonă, părinţi, bunici, iar redactată de către Elżbieta Wieruszewska. Publicaţia este în totalitate în limba polonă. „Mały Polonus” îndeplineşte, mai ales, o funcţie educativă, acesteia servindu-i rubrici permanente ca de ex. „Tradiţiile noastre – simbolurile noastre” cu texte ale misionarului din Cracovia – pr. Andrzej Ziółkowski, „Istoria Poloniei” realizată de către cititori, „Ceva de citit” – promovând literatura pentru copii şi tineri în limba polonă. Rubrica „Ce se aude în iarbă” informează despre acţiunile Uniunii Polonezilor adresate cititorilor, iar „Ceea ce am văzut – am descris” cuprinde relatările lor. În el îşi află locul şi prezentarea comunităţii în rubrica „Şcoala mea”, aptitudini plastice şi literare în rubrica „Talente” precum şi propriile păreri în rubrica „Acum eu”.
La multe numere este anexat adaos tematic, de ex. despre limba polonă, Uniunea Europeană sau despre arta de a scrie scrisori, precum şi adaosuri speciale (CD cu fotografii din timpul vacanţei, semn de carte cu prilejul Anului Limbii Polone, orar). La sfârşitul anului 2006 a fost editat şi un calendar.
„Mały Polonus” – aşa cum s-a scris în prima „Introducere” – urmează să dezvolte talente, pasiuni, cunoaşterea limbii polone, a istoriei Poloniei, a tradiţiilor şi obiceiurilor poloneze. Este pentru cei foarte mici, mai mari şi cititorii mari şi fiecare, doar să vrea, poate să se regăsească.

Sursa: http://www.dompolski.ro

PL, CAP IV, SURSA XIX, TEXT
Emil Biedrzycki

Născut la Suceava pe data de 5 mai 1890, a copilărit la Dumbrăveni, urmând ulterior cursurile şcolii primare de la Paşcani, studiile liceale la Cernăuţi iar cele superioare la Facultăţile de Drept din Lwów şi Cernăuţi. Dascăl eminent, a devenit ulterior profesor unversitar la Universitatea „Jan Kazimierz” din Lwów şi la Universitatea Jagiełłonă din Cracovia. În 1933 a ţinut cursuri de romanistică la Universitatea din Lwów. Expert recunoscut în problematicile literaturii române şi a relaţiilor româno-polone.
În 1935 publică în acelaşi oraş Literatura română în liniamentele ei generale (cu o antologie de poezii), în 1960 Curs de literatură română pentru studenţi (Cracovia, 1960), Nicolae Bălcescu, scriitor şi revoluţionar român, Cracovia, 1961.

Sursa: Daniel Hrenciuc (2008), Un destin pentru istorie: Polonezii în Bucovina (1774-2008), Iaşi, Princeps Edit, p. 167-168.

PL, CAP IV, SURSA XX, text
Henry Cihoski

Henry Cihoski s-a născut la Tecuci pe data de 4 august 1871, ca al treilea fiu a lui Alexandru şi al Eugeniei Cihoski, născută Dobjanski. Studiile primare le-a făcut la Tecuci, iar cursurile liceale la Bârlad. A fost atras încă de mic de uniforma militară, unchii săi reuşind să devină ofiţeri ai armatei române, apreciaţi de comandanţi pentru talentul lor militar. După terminarea liceului, tânărul Henry Cihoski se înscrie la Şcoala fiilor de ofiţeri din Iaşi. În iunie 1899 el va deveni elev la Şcoala de infanterie şi cavalerie a Şcolii de ofiţeri din Bucureşti. Doi ani mai târziu îl găsim în calitate de elev la Şcoala de elevi-ofiţeri din Bucureşti, specialitatea artilerie şi geniu. Aici s-a remarcat graţie calităţilor sale înnăscute pentru cariera armelor. După absolvire, şi-a făcut stagiul obligatoriu la Regimentul 2 Infanterie „Vâlcea” fiind avansat la gradul de locotenent cu începere de la 1 ianuarie 1894. În octombrie 1895 Henry Cihoski îşi vedea visul cu ochii, reuşind să fie admis la Şcoala Superioară de Război din Bucureşti – cea mai înaltă şcoală militară din România. În toate posturile pe care le-a ocupat, el a demonstrat un înalt simţ al datoriei, fiind supranumit pe drept cuvânt „omul datoriei”. În 1916 avea deja gradul de colonel, comandând pe rând Regimentul 16 Infanterie „Suceava” şi Regimentul 30 Infanterie „Muscel”. După întrarea României în Primul Război Mondial (14 august 1916), colonelul Henry Cihoski a participat la diverse lupte împotriva armatelor germane, fiind grav rănit de schija unui obuz care l-a lovit lângă coloana vertebrală.
După o perioadă de îngrijiri medicale intense la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, la 20 ianuarie 1917 este numit în fruntea Diviziei 10 Infanterie; din iunie va fi numit general de brigadă printr-un Ordin semnat de regele Ferdinand I de Hohenzollern. Calităţile militare şi vitejia lui Henry Cihoski au fost recunoscute de toţi în cursul luptelor de la Mărăşeşti din 24 iulie 1917, armatele germane fiind oprite atunci în înaintarea lor de eroismul ostaşilor români. Faptele de arme ale generalului Henry Cihoski aveau să fie recompensate cu ordinele „ Mihai Viteazul”, clasa a III-a, „Steaua României” în rang de comandor şi „Crucea de Război” din partea guvernului francez.
La 1 aprilie 1919 Henry Cihoski a fost ridicat la rangul de general de divizie după ce, începând cu 5 decembrie 1918, fusese numit subşef al Marelui Cartier General. În perioada următoare, Henry Cihoski s-a impus în conştiinţa publică drept unul dintre cei mai destoinici militari ai armatei române pentru ca la 10 noiembrie 1928 să devină ministru al Apărării Naţionale în guvernul condus de Iuliu Maniu.
În cea mai înaltă funcţie militară, Henry Cihoski s-a preocupat de bunul mers al problemelor militare precum şi de instrucţia soldaţilor, susţinând Legea de organizare militară, care introducea multe din măsurile înnoitoare propuse de către el. Timp de doi ani (1928-1930), cât a fost ministrul Apărării Naţionale, generalul Henry Cihoski s-a preocupat îndeaproape de chestiunile securităţii statului român. În cursul tragicelor evenimente din septembrie 1939, el a intervenit în favoarea a 11 studenţi polonezi refugiaţi în România, care au avut astfel posibilitatea să-şi dea examenele restante la Universitatea din Bucureşti.
Instaurarea comunismului în România a afectat şi viaţa generalului (atunci în rezervă) Henry Cihoski. În noaptea de 7 mai 1950, în vârstă de 79 de ani, el avea să fie arestat de către organele securităţii şi dus la închisoarea de la Sighetul Marmaţiei. Având o vârstă înaintată nu a putut rezista regimului de aici, murind puţin timp mai târziu.
Memoria generalului Henry Cihoski va fi legată întotdeauna de bătălia de la Mărăşeşti şi de procesul de făurire a României Mari – cea mai importantă realizare istorică a românilor din secolul XX.

Sursa: Daniel Hrenciuc, Florin Pintescu, (2004), Istoria şi tradiţiile minorităţii polone, Suceava, Editura Universităţii, p. 101-102.

CAP IV, SURSA XXI, TEXT
Generalul Leonard Mociulski (1889-1979)
Militar de elită al armatei române, absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Infanterie (1910-1912), s-a remarcat mai cu seamă în perioada celui de-al doilea război mondial. A luptat pe frontul de răsărit în calitate de general de brigadă, comandant al unor unităţi de vânători de munte. Începând cu august 1944 a luptat şi pe frontul de vest, cu Divizia 3 Munte. Distins cu 30 ordine şi distincţii militare româneşti şi străine în decursul unei cariere militre de excepţie, care s-a întins pe parcursul a 4 decenii.
Batalionul 21 Vânători de Munte din Predeal a primit în mod onorific numele „General Leonard Mociulschi”, în amintirea unei personalităţi militare deosebite, un cetăţean român de etnie polonă”.

Sursa: Daniel Hrenciuc (2008), Un destin pentru istorie: Polonezii în Bucovina (1774-2008), Iaşi, Princeps Edit, p. 170.

PL, CAP V, SURSA XXII, TEXT
Universul mental al polonilor bucovineni
De felul lor, polonii sunt ospitalieri. Musafirul e sfânt. „Când îţi intră cineva în casă, îl primeşti pe Dumnezeu”, spune Stanislav Belius, uşor mirat că un ziarist de la Bucureşti l-a ales din tot satul să discute cu el. E bătrân, dar nu într-atât să nu glumească puţin pe seama vârstei. „Două luni îmi lipsesc până să fac optzeci de ani”.
... Războiul le-a dat pe toate peste cap, obligând mii de polonezi să plece în lume, în Silezia. Nimeni din sat nu vrea să-şi mai amintească. Din toate nenorocirile acelor timpuri nu a mai rămas decât o poveste şi un cântec despre o poloneză din Poiana Micului, de care se îndrăgostise un ofiţer sovietic. Când a aflat că fata avea un iubit neamţ, pe care îl ascundea în fânar, ofiţerul a dat foc la întreg satul. A ars totul, până la temelie, şi nimeni nu l-a condamnat, pentru că omul iubea - pătimaş, peste fire.
Polonezii preţuiesc mult iubirea. În gura lor, chiar cuvântul (cohan, ce coham - te iubesc) are o rezonanţă aspru pătimaşă, clocotitoare, fără astâmpăr. Multe se învârt şi acum în jurul dragostei şi al ursitei. Chiar dacă biserica nu vede cu ochi buni magia şi descântăturile, fetele continuă să-şi afle sortitul într-un anume ritual de Sfântul Andrei, când trebuie să care în gura apă de râu neîncepută, pentru a face mai multe plăcinte (plainski), având înăuntru numele fetelor care vor să se căsătorească. După ce le înşiră de-a lungul drumului, un câine trebuie să aleagă. Care plăcintă o ia, acea fată se va căsători prima”.

Sursa: Sorin Preda, Gien Dobre la Cacica, în „Formula As”, Bucureşti, nr. 482, 2001, p. 2.

PL, CAP V, SURSA XXIII, TEXT.
Proiectul „Copiii Bucovinei”
Pentru îmbunătăţirea situaţiei învăţământului în comunităţile multietnice din Bucovina, începând cu anul 2002 a fost lansat proiectul educativ „Copiii Bucovinei”. Acesta va cuprinde copiii din comunităţile multietnice ale Bucovinei, ce învaţă împreună în şcolile „polone” ale regiunii din localităţile: Soloneţu Nou, Poiana Micului, Pleşa, Cacica, Păltinoasa, Gura Humorului, Siret, Suceava, Moara” Realizarea proiectului, cofinanţat de către partea polonă, se bazează pe principiul colaborării cu autorităţile locale şi şcolare ale judeţului. Totodată, el a fost recomandat Mareşalului Senatului Republicii Polone, prof. Longin Pastusiak şi preşedintelui Asociaţiei Wspólnota Polska, prof. Andrzej Stelmachowski. Scopul final al acestui proiect este „ameliorarea condiţiilor educaţionale” din localităţile mai sus menţionate, iar realizarea lui este condiţionată de îndeplinirea a şase tipuri de obiective specifice pe care, datorită importanţei lor, le vom expune în continuare.
Creşterea calificării cadrelor didactice este prevăzută să se realizeze prin: participarea sistematică a acestora la cursuri metodice; obţinerea unei mai bune supravegheri metodice din partea instituţiilor de instrucţie publică; efectuarea unui schimb de experienţă pedagogică prin intermediul cursurilor de vară, a schimburilor de cadre didactice etc.
Ameliorarea dotării cabinetelor şi sălilor de clasă cu materiale didactice şi metodice prevede: completarea dotării cabinetelor de specialitate pe obiecte (fizică, chimie, limba polonă ş.a.); crearea bazei materiale pentru introducerea tehnicilor moderne de învăţare bazate pe echipament audio-video, calculatoare, aparate de proiecţie etc.
Îmbunătăţirea bazei materiale a învăţământului presupune: realizarea unor lucrări de adaptare şi reparaţii a sălilor de clasă şi grădiniţelor în vederea ameliorării condiţiilor de învăţământ; completarea şi schimbarea dotării de bază a sălilor de clasă (mese, bănci, etajere, dulapuri, table, vitrine etc.); construirea de şcoli noi la Poiana Micului şi Pleşa.
Oferirea de ajutor medical şi umanitar direct pentru tineri va implica furnizarea de materiale şi medicamente pentru realizarea unor acţiuni de profilaxie; completarea dotării dispensarelor săteşti cu echipament medical modern; îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare la domiciliu; sprijinirea realizării unei mai bune alimentaţii a copiilor din şcoli; efectuarea de consultaţii de către medicii veniţi din Polonia.
Aprofundarea identităţii şi a legăturilor interculturale reciproce va fi realizată prin: crearea unei reţele de şcoli înfrăţite; efectuarea de schimburi interşcolare cu unităţile de învăţământ din Polonia în timpul vacanţelor; organizarea de acţiuni turistice şi întreceri sportive; iniţierea schimbului de tineri în cadrul structurilor bisericeşti (parohiale, monastice, preoţeşti), în scopuri religioase şi de întrajutorare.
Îmbunătăţirea accesului la educaţie va fi obţinută prin consolidarea acţiunii de acordare a unor burse pentru absolvenţii de origine polonă ai şcolilor generale, în vederea facilitării continuării pregătirii lor în cadrul unor şcoli din alte localităţi. Totodată, pentru îndeplinirea acestui obiectiv este prevăzută şi acordarea unor burse pentru continuarea studiilor în România.
Proiectul continuă şi în prezent.

Daniel Hrenciuc, Florin Pintescu, (2004), Istoria şi tradiţiile minorităţii polone, Suceava, Editura Universităţii, p. 119-102.