Merg la şcoală, deci exist!-Un an de la deschiderea centrului C.O.R.E.I.

Merg la şcoală, deci exist!
20 decembrie 2011
Autor Ana Maria Gebăilă
Un an de la deschiderea centrului C.O.R.E.I.
Centrul de Orientare şi Resurse pentru Educaţie Incluzivă (C.O.R.E.I.) din cadrul Şcolii Nr. 38, structură a Şcolii Nr. 16 din Craiova, a împlinit un an de existenţă. Cu această ocazie, cei 132 de copiii beneficiari ai centrului s-au bucurat de o serbare, prilejuită totodată şi de sărbatorile de Craciun. “În Craiova, in cadrul C.O.R.E.I., obiectivul principal este reducerea abandonului şcolar. Copii participâ la activităţile centrului în vederea pregătirii temelor, dar şi pentru a se distra, participând la ateliere de abilităţi practice, toate sub atenta supraveghere a cadrelor didactice Ciocionica Mihaela şi Papa Maria Cristina. În acest fel, copiii devin mai interesaţi de şcoală şi de educaţie în general”, a declarat coordonatorul local al proiectului “Merg la şcoală, deci exist”, asis. soc. Loredana Tîrnăveanu. Beneficiarii proiectului sunt 132 de copiii şi cu toţii au parte şi de mediere şcolară, cu sprijinul mediatorului şcolar Mircea Cojocaru. “Proiectul C.O.R.E.I. este un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, prin care sunt înfiinţate centre de orientare şi resurse pentru educaţie incluzivă – servicii educaţionale complexe pentru prevenirea şi corectarea abandonului şcolar. Beneficiar este Organizaţia Salvaţi copiii, iar în regiunea Sud-Veste Oltenia au fost deschise centre similare în judeţele Olt, Vâlcea, Mehedinţi şi Gorj”, a declarat coordonatorul regional al proiectului, Lucian Gheorghe.

Prevenirea abandonului scolar

Prevenirea abandonului scolar
BY.CRACIUN ANCA

O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea ce se săvârşeşte sub puterea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor de risc – individuali, familiali, şcolari a celor determinaţi de mediul cu potenţial delictogen ş.a.d.m., care-l pot acuza.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea competenţelor cadrelor dida
ctice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru prevenirea şi în ultimă instanţă pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.
Factorii psihologici.În evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont de factorul, agresivitate, sau de cel de "frustare", de instabilitatea afectivă sau comportamentală.
Factorii sociali şi alţi factori care pot provoca abanonul şcolar.
Ca obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
- Identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi.
- Implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon şcolar.
- Creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon sau risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui preogram de prevenţie bine organizat.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor faţă de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar, vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul.

Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul şcolar este abandonul şcolar.
Dacă înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după schimbarea regimului şi trecerea la democraţie s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii . Ei au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe elevi, care fie că-şi urmează părinţii fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor. De asemenea se are în vedere reinserţia şcolară a celor în cauză prin încredinţarea unor responsabilităţi în cadrul colectivelor şcolare din care fac parte, depistarea şi corectarea anomaliilor comportamentale în relaţia copil-părinte, intensificarea colaborării şcoală-familie, pentru identificarea anturajului elevilor şi luarea măsurilor adecvate pentru scoaterea lor de sub influenţa negativă a acestuia.
Sărăcia este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă şi învăţare. Astfel, se afirmă că "cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau profesionale" . De fapt cei care abandonează şcoala profesională sau clasele de ucenici (unele clase) o fac pentru că, oricum, ei sunt oameni "certaţi" cu şcoala.
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural, abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau ămbrăcămintei necesare’’ . E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte, încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine.
Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia şcolară, în valorile dobândite, ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o campanie serioasă de combatere a abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a şcolii din abandonarea în care se găseşte.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase, psihologice şi pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
În cadrul învăţământului preprimar, cadrul didactic – educatoarea are de asemenea un rol decisiv în formarea conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari şi viitori şcolari. Comunicarea copilului cu educatoarea fiind extrem de importantă, comunicarea verbală şi cea non-verbală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.
Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un rol şi o valoare.
Evaluarea pe care o poate face educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil . Aceasta trebuie să identifice:
Cum este fiecare
Ce ştie fiecare
Ce face fiecare
Cum cooperează cu ceilalţi
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rrome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată prin opacitatea segregaţionismului. Copiilor le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui popor.
"Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune aceleia "negative", aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar, copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţin în sistemul educativ făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, educatorilor cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea abandonului şcolar.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se dezvolte.
Referinte:
"Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei – Bucureşti 2006

Situatia familiala - factor ce determina abandonul scolar

Situatia familiala - factor ce determina abandonul scolar
Abandonul scolar este o tema ,"eterna" a invatamantului romanesc, dar dupa 1990, fenomenul de abandon a luat o amploare fara precedent.

Cauzele care genereaza acest fenomen sunt multiple. In primul rand una din cele mai grave cauze consta in aceea ca scoala a ajuns sa fie abandonata pentru ca nu mai este perceputa ca valoare in sine.

O alta cauza o constituie conditia socio-economica a familiei si caracteristicile individuale ale elevilor. Abandonul scolar se regaseste in randul grupurilor defavorizate si este generat de saracie si marginalizare, de costurile colaterale pe care le presupune invatamantul, chiar daca este gratuit. Scoala nu dispune de fonduri proprii pentru sustinerea diferentiata a familiilor. Astfel in perioada 1993-2001 in ceea ce priveste fenomenul abandonului scol
ar in invatamantul general obliogatoriu rata abandonului a oscilat in jurul valorii de 0,6 %. Studiile puse la dispozitia opiniei publice de organizatia ,,Salvati copiii’’ consemneaza ca minoritatea rroma are cea mai scazuta rata de cuprindere scolara a copiilor. In anul scolar 2001-2002 dintre copii rromi cu varsta cuprinsa intre 7 si 9 ani nu urmau nici o forma de scolarizare 29,9% iar intre 10 si 16 ani-17,2% . Intr-un articol din ziarul Gazeta de Sud (13 mai 2002) se arata ca ,,impreuna cu parintii multi dintre copii rromi exploreaza gramezile imense de deseuri din cartierele marginase de unde strang sticle, borcane, obiecte din plastic, fier vechi si alte materiale refolosibile, aceasta fiind singura lor sursa de venit. Munca impusa copiilor rromi face parte dintr-un set de valori traditionale ... transmise din generatie in generatie, iar scoala este privita cu dispret ca o pierdere de vreme.’’ In sondajele care s-au facut in comunitatea rromilor,scoala nu se regaseste printre valorile care ar putea asigura succesul in viata.

Initierea unor programe scolare speciale pentru copiii rromi, care sa-i atraga catre invatatura, crearea cat mai multor posturi pentru invataorii de etnie rroma, discutii de sensibilizare cu parintii si liderii comunitatilor, ar fi cateva dintre masurile care ar trebui luate pentru a-i atrage.

Analizând contextul socio-economic actual din România, desi se afirma în lucrarile de specialitate ca „în prezent saracia în România este, în cea mai mare parte, o saracie temporara” (Tesliuc, Pop, Tesliuc, 2001), prelungirea crizei economice si cronicizarea deprivarilor populatiei aflate în saracie duce la o permanentizare a saraciei, putând astfel sa discutam de un segment al populatiei aflat în saracie extrema. Saracia extrema nu se refera, exclusiv la lipsuri financiare si materiale, ci este un complex de factori care cronicizeaza în timp situatia persoanelor afectate, ducând la excluderea sociala a acestora din viata socio-economica si culturala a societatii. Acesti factori sunt legati de lipsa/calitatea foarte scazuta a locuintei, lipsa unui loc de munca din cauza conditiilor economice din zona în care traiesc, precum si a calificarii profesionale reduse a acestora, si implicit lipsa veniturilor, lipsa accesului la sanatate, la educatie, precum si la viata sociala a comunitatii.

Datorita efectelor pe termen lung, între saracie si accesul la educatie exista o relatie de influenta reciproca, lantul cauzal conducând la transmiterea inter-generationala a starii de saracie, cu efecte atât la nivel individual cât si colectiv, societal. Cu alte cuvinte, unui copil provenind dintr-o familie aflata în saracie extrema, din cauza lipsei de resurse materiale si a suportului social adecvat, i se va limita accesul la educatie si la instruire profesionala adecvata. Lipsa instruirii scolare si profesionale va scadea sansele sale pe piata muncii si va creste riscul de excludere sociala, iar efectul pe termen lung este caderea sa sub pragul de saracie, transmitându-se astfel starea de saracie de la o generatie la alta.
De aceea, atât statele membre ale Uniunii Europene cât si România identifica accesul la educatie ca un drept fundamental. Acesta reprezinta atât un mod esential de prevenire a riscului de saracie si excluziune sociala, cât si o modalitate importanta de sprijinire a incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile.

Accesul la educatie, definit ca posibilitatea de utilizare a dreptului la învatatura, reprezinta în contextul actual al societatii românesti, alaturi de accesul la serviciile de sanatate si conditiile adecvate de hrana si locuire, un instrument capabil sa faciliteze sau sa restrictioneze integrarea sociala, sa mareasca sau sa reduca sansele de reusita ale generatiei tinere.

Accesul la educatie al copiilor provenind din familii sarace este o problema atât de natura educationala, cât si socio-economica. Cu alte cuvinte, cauzele pentru care acestor copii le este îngradit accesul la educatie sunt în egala masura legate de disfunctiile din sistemul educational, cât si de problemele de natura socio-economica, pornind de la imposibilitatea asigurarii hranei zilnice si a pachetelului pentru scoala, a îmbracamintei si încaltamintei adecvate fiecarui anotimp si terminând cu cheltuielile educationale care depasesc cu mult posibilitatile parintilor, care sunt confruntati astfel cu o situatie paradoxala, în care beneficiile materiale conditionate de frecventarea scolii sunt cu mult sub costurile educationale pe care le presupune participarea scolara.

Situatia este cu atât mai dramatica, cu cât din interviurile realizate reiese clar ca majoritatea dintre ei valorizeaza scoala foarte pozitiv, identificând-o ca unica posibilitate ca macar copiii lor sa iasa din saracie si sa aiba un viitor mai bun decât al lor. Cu toate acestea, tot ei realizeaza ca exista putine sanse pentru copiii lor de a urma o forma de învatamânt dupa învatamântul obligatoriu (în cazul în care reusesc sa îl finalizeze) si de a obtine în viitor o calificare care sa le asigure un loc de munca si un trai decent.

M.E.C. a infiintat,de asemenea, o retea de cabinete psihopedagogice prin care asigura consilierea elevilor dar si a cadrelor didactice si a parintilor . Directia Programe pentru Tineret din cadrul M.E.C. a initiat un program de consiliere al parintilor care sa le prezinte multiplele avantaje ale scolarizarii copiilor lor.

Abandonul scolar are consecinte ingrijoratoare :consumul de droguri,prostitutia,traficul de fiinte umane,violenta, delincventa. Intr-un studiu facut in 1995 din totalul infractorilor minori inregistrati 45% erau elevi. Este ingrijorator faptul ca in ultimii ani :

- a scazut varsta infractorilor,
- acestia se organizeaza in grupuri,
- au sporit ingeniozitatea si agresivitatea,
- au crescut infractiunile cu violenta,
- s-a diversificat gama infractiunilor,
- tinerii delincventi se asociaza cu infractori recidivisti,
- sunt amenintate cadrele didactice.

Totodata s-au intensificat si masurile autoritatilor statului. S-au infiintat:

- noi institute de ocrotire a minorilor;
- centre de consiliere antidrog;
- penitenciare pentru minori;
- centre de reeducare in fiecare judet.

Este imperios necesar ca scoala si toate institutiile abilitate ale statului sa sprijine mai mult procesul instructiv-educativ, eradicarea saraciei,diminuarea delincventei,a abandonului scolar.
Referinte :
Ghica,Vasile-Ghid de consiliere si orientare scolara,Editura Polirom,Iasi,1998;
Gazeta de Sud-13 mai 2002;
Cristina Ungureanu si colab.-Consilierea in gimnaziu